BibliaOrtodoxa.ro
Acasă Tâlcuiri Resurse Despre Contact
Rezultate cautare

Ati cautat: ceea ce in Ieremia

S-au găsit 117 versete.

Ieremia
Cap. 2
9. De aceea la judecată voi grăi împotriva voastră, zice Domnul, şi împotriva nepoţilor voştri voi cere osândă!
11. Fost-a, oare, acolo ceva de felul acesta? Schimbatu-şi-a oare vreun popor dumnezeii săi, deşi aceia nu sunt dumnezei? Poporul Meu însă şi-a schimbat slava cu ceea ce nu-l poate ajuta.
35. "De vreme ce sunt nevinovată, mânia Lui de bună seamă se va abate de la mine". Pentru că zici: "N-am greşit", de aceea iată Eu cu tine mă voi judeca.
Cap. 3
1. Şi a mai spus: "Dacă un bărbat îşi lasă femeia, şi ea se duce de la el şi se face soţie altui bărbat, mai poate ea oare să se întoarcă la el? Prin aceasta nu s-ar întina în adevăr, oare, ţara aceea?" Şi tu te-ai desfrânat cu mulţi iubiţi şi vrei să te întorci la Mine? zice Domnul.
3. De aceea ploile de toamnă au lipsit şi la fel şi cele de primăvară, dar Tu ai avut frunte de desfrânată şi nu te-ai ruşinat.
17. În vremea aceea Ierusalimul se va numi tronul Domnului şi toate popoarele se vor aduna acolo pentru numele Domnului şi nu se vor mai purta după îndărătnicia inimii lor celei rele.
Cap. 4
8. De aceea încingeţi-vă cu sac, plângeţi şi vă tânguiţi, că iuţimea mâniei Domnului nu se va abate de la voi.
9. În ziua aceea, zice Domnul, va Încremeni inima regelui şi inima căpeteniilor; preoţii se vor îngrozi şi proorocii se vor mira".
11. În vremea aceea se va zice poporului acestuia şi Ierusalimului: "Iată vine vânt arzător din munţii cei pustii asupra fiicei poporului Meu şi vine nu pentru a vântura, nici pentru a curăţi grâul;
Cap. 5
6. De aceea îi va lovi leul din pădure şi lupul din pustiu îi va răpi; leopardul le va fi păzitor cetăţilor lor; care din ei va ieşi va fi sfâşiat, că s-au înmulţit fărădelegile lor şi lepădările de credinţă au sporit.
14. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeul puterilor: "Pentru că voi grăiţi asemenea vorbe, iată voi face cuvintele Mele foc în gura ta, iar pe poporul acesta îl voi face lemne ş-l va mistui focul acesta.
19. Şi de veţi zice: Pentru ce ne face Domnul Dumnezeul nostru toate acestea? Atunci să ţi se răspundă: Pentru că M-aţi părăsit pe Mine şi aţi slujit la dumnezei străini, în ţara voastră, de aceea veţi sluji la dumnezei străini într-o ţară care nu este a voastră.
Cap. 6
11. De aceea sunt plin de mânia Domnului şi n-o mai pot ţine în mine; o voi vărsa deci asupra copiilor pe uliţe şi asupra adunării tinerilor, că vor fi luaţi şi bărbat şi femeie, şi cel în vârstă şi cel încărcat de zile;
15. Dar se ruşinează ei, oare, când fac urâciuni? Nu, nu se ruşinează deloc, nici roşesc. De aceea vor cădea printre cei căzuţi şi se vor prăbuşi în ziua în care îi voi pedepsi, zice Domnul.
21. De aceea aşa zice Domnul: "Iată pun înaintea poporului acestuia piedici şi se vor poticni de ele deodată şi părinţii şi copiii, vecinul şi prietenii lui, şi vor pieri".
Cap. 7
14. De aceea şi cu templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu şi în care voi vă puneţi încrederea, şi cu locul pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, voi face tot aşa, cum am făcut cu Şilo;
20. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeu: Iată se revarsă mânia Mea asupra locului acestuia, asupra oamenilor şi dobitoacelor, asupra copacilor, asupra ţarinii şi asupra roadelor pământului, şi se vor aprinde şi nu se vor mai stinge".
22. Că părinţilor voştri nu le-am vorbit şi nu le-am dat poruncă în ziua aceea, în care i-am scos din pământul Egiptului, pentru arderea de tot şi pentru jertfă;
31. Şi au zidit locurile înalte la Tofet, în valea fiilor lui Hinom, ca să-şi ardă fiii şi fiicele cu foc, ceea ce Eu nu le-am poruncit şi ceea ce Mie nu Mi-a trecut prin minte.
32. De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai chema Tofet şi valea fiilor lui Hinom, ci valea uciderii, şi în Tofet se vor face înmormântări din pricina lipsei de loc.
Cap. 8
1. "În vremea aceea, zice Domnul, oasele regilor lui Iuda şi oasele căpeteniilor lui, oasele preoţilor şi proorocilor şi oasele locuitorilor Ierusalimului vor fi aruncate din mormintele lor,
10. De aceea, pe femeile lor le voi da altora şi ogoarele lor le voi trece altor stăpânitori, pentru că ei cu toţii, de la mic până la mare, se dedau la jaf, şi de la prooroc până la preot, toţi înşală,
12. Se ruşinează ei, oare, când fac ticăloşii? Nu se ruşinează deloc, nici nu roşesc. De aceea vor cădea printre cei ce cad şi se vor prăbuşi când îi voi pedepsi, zice Domnul.
13. Îi voi culege cu totul, zice Domnul, şi nu va rămâne nici o bobiţă pe viţă şi nici o smochină în smochin, şi va cădea şi frunza şi, ceea ce le-am dat Eu, se va duce de la ei".
Cap. 9
7. De aceea, aşa zice Domnul Savaot: "Îi voi topi şi-i voi încerca; oare ce altceva pot să fac Eu cu fiica poporului Meu?
15. De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: "Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, şi-i voi risipi printre popoarele
24. Ci de se laudă cineva, să se laude numai cu aceea că pricepe; şi Mă cunoaşte că Eu sunt Domnul, Cel ce fac milă şi judecată şi dreptate pe pământ, căci numai aceasta este plăcut înaintea Mea, zice Domnul.
Cap. 10
21. Pentru că păstorii şi-au ieşit din minte şi n-au căutat pe Domnul şi de aceea s-au şi purtat ei nebuneşte şi toată turma ei s-a risipit".
Cap. 11
8. Dar ei n-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea, ci au umblat fiecare după inima sa cea rea şi îndărătnică. De aceea am adus asupra lor toate cele spuse în legământul acesta pe care l-am poruncit să-l ţină, şi nu l-au ţinut".
11. De aceea, aşa zice Domnul: Iată voi aduce asupra lor nenorociri, de care nu se vor putea izbăvi şi, când vor striga către Mine, nu-i voi auzi.
22. De aceea, aşa zice Domnul Savaot: "Iată, îi voi pedepsi şi tinerii lor vor muri de sabie, iar fiii lor şi fiicele lor vor muri de foame;
Cap. 12
8. Făcutu-s-a moştenirea Mea pentru Mine ca un leu din pădure, ridicându-şi glasul împotriva Mea, şi de aceea am urât-o.
Cap. 13
12. De aceea, spune-le cuvântul acesta: Aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: Tot urciorul se umple de vin. Şi ei toţi vor zice: Au doară noi nu ştim că tot urciorul se umple de vin?
24. De aceea Eu vă voi spulbera ca pleava împrăştiată de vântul pustiului.
26. De aceea ţi se vor da poalele peste cap, ca să se dezgolească ruşinea ta.
Cap. 14
3. Cei mari trimit pe cei mici după apă; aceştia merg la fântâni, dar nu găsesc apă, şi se întorc înapoi cu vasele goale; de aceea se ruşinează, roşesc şi îşi acopăr capetele.
4. Ogoarele au crăpat, pentru că n-a fost ploaie pe pământ; de aceea plugarii îşi acoperă capetele şi sunt tulburaţi.
10. Aşa zice Domnul către poporul acesta: "Pentru că le place să rătăcească şi nu-şi cruţă picioarele, de aceea Domnul nu mai găseşte plăcere în ei; pomeneşte acum fărădelegile lor şi numeşte păcatele lor".
15. De aceea, aşa zice Domnul despre prooroci: "Ei proorocesc în numele Meu, dar Eu nu i-am trimis; ei zic: "Sabie şi foamete nu va fi în ţara aceasta", dar de sabie şi de foamete vor pieri aceşti prooroci şi poporul căruia au proorocit ei.
Cap. 15
6. Pentru că tu M-ai lăsat, zice Domnul, şi te-ai întors înapoi, de aceea-Mi voi întinde mâna Mea asupra ta şi te voi pierde, că M-am săturat miluindu-te.
Cap. 16
13. De aceea vă voi arunca din ţara aceasta într-o rară pe care n-aţi cunoscut-o nici voi, nici părinţii voştri, şi veţi sluji acolo ziua şi noaptea la alţi dumnezei, că Eu nu vă voi arăta îndurare.
20. Poate oare omul să-şi facă dumnezei, care, de altfel, nici nu sunt dumnezei? De aceea iată le voi arăta acum, le voi arăta mâna Mea şi puterea Mea şi vor afla că numele Meu este Domnul!
Cap. 18
5. Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteţi şi voi în mâna Mea, casa lui Israel!
12. De aceea, aşa zice Domnul: "Întrebaţi popoarele: Auzit-a oare cineva asemenea lucru? Lucruri peste măsură de urâcioase a făcut fecioara lui Israel.
Cap. 19
5. Ei aduc ardere de tot pentru Baal, ceea ce Eu nu le-am poruncit, nici le-am grăit şi ceea ce nici prin minte nu Mi-a trecut.
6. De aceea iată vin zile, zice Domnul, când locul acesta nu se va mai chema Tofet sau valea fiilor lui Hinom, ci valea uciderii.
Cap. 20
9. De aceea mi-am zis: "Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai grăi, în numele Lui!" Dar iată era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut;
11. Dar Domnul este cu mine, ca un apărător puternic. De aceea prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui; se vor face de ruşine, pentru că n-au izbutit; ocara lor va fi veşnică şi niciodată nu se va uita.
16. Întâmple-se omului aceluia ceea ce s-a întâmplat cetăţilor pe care le-a dărâmat Domnul şi nu le-a cruţat! Să audă el dimineaţa bocet şi la amiază tânguire mare,
Cap. 21
7. Iar după aceea, zice Domnul, pe Sedechia, regele lui Iuda, pe slugile lui, pe popor şi pe cei ce au rămas în cetatea aceasta pe urma ciumei, a sabiei şi a foametei, îi voi da în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi în mâinile vrăjmaşilor lor şi în mâinile celor ce vor să le ia viaţa; şi acela îi va lovi cu ascuţişul sabiei şi nu-i va cruţa, nici se va îndura să-i miluiască.
Cap. 22
6. De aceea, aşa zice Domnul casei regelui lui Iuda: Galaad Îmi eşti şi vârf de Liban, dar te voi face pustietate şi cetăţi nelocuite.
15. Ai ajuns tu, oare, rege ca să te făleşti cu palate clădite din lemn de cedru? Tatăl tău n-a mâncat oare şi n-a băut? Israel a făcut judecată şi dreptate şi de aceea i-a fost bine.
16. El a judecat pricina săracului şi a nenorocitului şi de aceea i-a fost bine. Oare nu aceasta înseamnă a Mă cunoaşte pe Mine? - zice Domnul.
18. De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda: "Nu-l vor plânge, zicând: "Vai, fratele meu!" sau: "Vai, sora mea!" Nu-l vor plânge, zicând: "Vai, doamne!" sau: "Vai, cinstea ta!"
Cap. 23
2. De aceea, aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel către păstorii care pasc pe poporul Meu: Aţi risipit oile Mele şi le-aţi împrăştiat şi nu le-aţi păzit; de aceea, vă voi pedepsi pentru faptele voastre cele rele, zice Domnul.
7. De aceea, vor veni zilele, zice Domnul, când nu se va mai zice: "Viu este Domnul, Care a scos pe fiii lui Israel din ţara Egiptului",
12. De aceea, calea lor le va fi ca locurile lunecoase în întuneric; vor fi îmbrânciţi şi vor cădea acolo, căci voi aduce asupra lor nenorocirea în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.
15. De aceea, aşa zice Domnul Savaot despre prooroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins necredinţa în toată tara.
30. De aceea iată Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care fură cuvântul Meu unul de la altul.
39. De aceea, iată vă voi uita cu totul şi vă voi părăsi, şi cetatea aceasta, pe care v-am dat-o vouă şi părinţilor voştri, o voi lepăda de la faţa Mea,
Cap. 25
8. De aceea, aşa zice Domnul Savaot: Pentru că n-aţi ascultat cuvintele Mele,
13. Voi împlini asupra ţării acesteia toate cuvintele Mele pe care le-am rostit împotriva ei; tot ce-i scris în cartea aceasta şi ceea ce Ieremia a proorocit împotriva tuturor neamurilor.
30. De aceea prooroceşte asupra lor toate cuvintele acestea şi le zi: "Domnul va striga cu putere de sus şi din locaşul sfinţeniei Sale Îşi va ridica glasul Său; va striga cu putere împotriva păşunii Sale; va striga, ca cei ce calcă în teasc, tuturor celor ce locuiesc pe pământ.
33. Şi în ziua aceea, cei loviţi de Domnul vor zăcea de la un capăt la celălalt al pământului şi nu vor fi bociţi, nici nu vor fi adunaţi şi îngropaţi, ci vor sta ca gunoiul pe faţa pământului:
Cap. 26
6. Atunci voi face cu templul acesta ceea ce am făcut cu şilo, iar cetatea aceasta o voi da spre blestem tuturor popoarelor pământului".
Cap. 28
16. De aceea aşa zice Domnul: Iată te voi arunca de pe faţa pământului; chiar în anul acesta vei muri, pentru că ai grăit împotriva Domnului".
Cap. 29
23. Pentru că au făcut ticăloşie în Israel: se desfrânau cu femeile aproapelui lor şi spuneau minciuni în numele Meu, ceea ce Eu nu le-am poruncit; Eu ştiu acestea şi sunt martor, zice Domnul.
32. De aceea aşa zice Domnul: Iată Eu voi pedepsi pe Şemaia Nehelamitul şi neamul lui; nu va fi din el om care să locuiască în mijlocul poporului acestuia, iar el nu va vedea binele acela, pe care Eu îl voi face poporului Meu, zice Domnul, pentru că a grăit împotriva Domnului".
Cap. 30
7. O, vai! Mare este ziua aceea! Asemenea ei n-a mai fost alta! Acela este timp de mare strâmtorare pentru Iacov, dar el va fi izbăvit din ea.
8. Şi în ziua aceea, zice Domnul Savaot, voi sfărâma jugul de pe grumazul lor şi lanţurile lor le voi rupe.
Cap. 31
1. "În vremea aceea Eu voi fi Dumnezeul tuturor seminţiilor lui Israel, iar ele vor fi poporul Meu", zice Domnul.
3. Atunci mi S-a arătat Domnul din depărtare şi mi-a zis: "Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa.
Cap. 32
23. Şi ei au intrat şi au pus stăpânire pe ea, dar n-au ascultat glasul Tău ca să se poarte după legea Ta şi n-au făcut ceea ce le-ai poruncit Tu să facă. De aceea ai adus asupra lor toate aceste nenorociri.
24. Iată valurile de pământ se întind până la cetate ca să fie luată! Şi cetatea prin sabie, foamete şi ciumă se dă în mâinile Caldeilor, care luptă împotriva ei; ceea ce ai zis Tu, aceea se şi împlineşte. Şi Tu vezi aceasta.
28. De aceea aşa zice Domnul: "Iată voi da cetatea aceasta în mâinile Caldeilor şi în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi acesta o va lua.
35. Au făcut locuri înalte lui Baal în valea fiilor lui Hinom, ca să treacă prin foc pe fiii lor şi pe fiicele lor în cinstea lui Moloh, ceea ce Eu nu le-am poruncit, şi nici prin minte nu Mi-a trecut că ei vor face această urâciune, ducând în păcat pe Iuda".
Cap. 33
15. În zilele acelea şi în vremea aceea voi ridica lui David Odraslă dreaptă şi aceea va face judecată şi dreptate pe pământ.
Cap. 34
7. În vremea aceea oştirea regelui Babilonului se războia împotriva Ierusalimului şi împotriva tuturor cetăţilor lui Iuda, care mai rămăseseră, şi anume împotriva Lachişului şi Azecăi, deoarece din cetăţile lui Iuda numai acestea mai rămăseseră cetăţi întărite.
11. Dar după aceea, răzgândindu-se, au început să ia înapoi pe robii şi pe roabele cărora le dăduseră drumul şi-i siliră să le fie robi şi roabe.
14. La sfârşitul anului al şaptelea să dea drumul fiecare din voi fratelui său , evreu, care ţi s-a vândut ţie; să-ţi lucreze el şase ani, iar după aceea să-i dai drumul să fie slobod. Dar părinţii voştri nu m-au ascultat şi nu ţi-au plecat urechea lor.
17. De aceea, aşa zice Domnul: Voi nu v-aţi supus Mie, ca să daţi fiecare drumul aproapelui vostru; pentru aceea iată, Eu, zice Domnul, voi da libertate sabiei asupra voastră, ciumei şi foametei şi vă voi face "pricină" de groază pentru toate regatele pământului.
Cap. 35
17. De aceea aşa zice Domnul Dumnezeu Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată Eu voi aduce asupra lui Iuda şi a tuturor locuitorilor Ierusalimului tot răul acela pe care l-am rostit asupra lor, pentru că Eu le-am vorbit şi ei n-au ascultat, i-am chemat şi ei n-au răspuns".
19. De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Nu va lipsi lui Ionadab, fiul lui Recab, bărbatul care să stea înaintea felei Mele în toate zilele".
Cap. 36
22. În vremea aceea, în luna a noua, regele şedea în palatul de iarnă şi înaintea lui ardea o tavă cu jeratic.
30. De aceea, aşa zice Domnul despre Ioiachim, regele lui Iuda: Nu va mai fi din el urmaş care să şadă pe scaunul lui David; trupul lui va fi aruncat în arşiţa zilei şi în frigul nopţii
Cap. 38
6. Atunci au luat pe Ieremia şi l-au aruncat în groapa lui Malchia, fiul regelui, care era în curtea temniţii, coborându-l în ea cu funii. în groapa aceea nu era apă, ci numai noroi şi s-a afundat Ieremia în noroi.
Cap. 39
16. "Mergi şi spune lui Ebed-Melec, Etiopianul: Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi împlini cuvintele Mele despre cetatea aceasta spre răul, iar nu spre binele ei, şi se vor împlini ele în ziua aceea înaintea ochilor tăi.
Cap. 40
3. Şi acum a adus-o peste el şi a făcut ceea ce zisese, pentru că aţi păcătuit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Lui, de aceea v-a şi ajuns pe voi aceasta.
Cap. 41
9. Groapa însă în care a aruncat Ismael toate trupurile oamenilor, pe care el i-a ucis pentru Godolia, era chiar aceea pe care o făcuse regele Asa, temându-se de Baeşa, regele lui Israel. Pe aceasta a umplut-o Ismael, fiul lui Netania, cu cei ucişi.
Cap. 42
17. Toţi cei ce îşi întorc faţa lor, ca să se ducă în Egipt şi să trăiască acolo; vor muri de sabie, de foame şi de molimă şi nici unul din ei nu va rămâne şi nu va scăpa de nenorocirea aceea pe care o voi aduce asupra lor.
Cap. 44
6. De aceea s-a revărsat urgia Mea şi mânia Mea şi s-a aprins în cetăţile lui Iuda şi pe uliţele Ierusalimului, şi s-au prefăcut acelea în ruine şi în pustiu, cum vedeţi astăzi.
11. De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată Eu voi întoarce faţa Mea împotriva voastră şi spre nimicirea întregului Iuda.
22. Domnul n-a mai putut suferi faptele voastre cele rele şi urâciunile pe care le făceaţi, şi de aceea s-a Şi prefăcut ţara voastră în pustietate, lucru de spaimă şi de blestem şi fără locuitori, cum vedeţi acum.
23. Deoarece voi, săvârşind acea tămâiere, aţi greşit înaintea Domnului şi n-aţi ascultat glasul Domnului, nu v-aţi purtat după legea Lui, după poruncile Lui şi după rânduiala Lui, de aceea v-a ajuns nenorocirea aceasta, cum vedeţi acum".
25. Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Voi şi femeile voastre, ceea ce aţi grăit cu gurile voastre aceea aţi făcut şi cu mâinile, şi mai şi ziceaţi: Vom îndeplini întocmai făgăduinţele pe care le-am făcut, ca să tămâiem pe zeiţa cerului şi să-i săvârşim jertfe cu turnare". Voi vă ţineţi bine de fărădelegile voastre şi îndepliniţi întocmai acele făgăduinţe.
26. De aceea ascultaţi cuvântul Domnului: Iată Eu M-am jurat pe numele Meu cel mare, zice Domnul, că nu va mai fi rostit numele Meu de gura vreunui iudeu în toată ţara Egiptului. Nimeni nu va zice: Viu este Domnul Dumnezeu!
Cap. 45
4. Spune-i, zice Domnul: Iată, ceea ce am zidit, voi dărâma, şi ce am sădit, voi smulge, - adică toată ţara aceasta.
Cap. 46
26. Şi-i voi da în mâinile celor ce caută viaţa lor, în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului, şi în mâinile slujitorilor lui. Dar după aceea Egiptul va fi iarăşi locuit, ca în zilele de altădată, zice Domnul.
Cap. 48
11. Moab din tinereţea lui a fost liniştit, se odihnea pe drojdia sa şi n-a fost trecut din vas în vas, nici în robie n-a fost. De aceea a rămas în el gustul său şi mirosul său nu s-a schimbat.
12. De aceea iată vin zile, zice Domnul, când voi trimite la el pritocitori, care îl vor pritoci şi vor strica vasele şi urcioarele lui le vor sparge.
31. De aceea voi plânge pe Moab şi voi striga pentru Moabul întreg; voi suspina după oamenii din Chir-Heres.
36. De aceea inima Mea geme pentru Moab, ca un fluier; geme inima Mea ca un fluier pentru oamenii din Chir-Heres, căci au pierit bogăţiile adunate de ei;
41. Oraşele vor fi luate şi cetăţile cucerite; inima vitejilor Moabiţi va fi în ziua aceea ca inima unei femei chinuită de durerile naşterii.
Cap. 49
2. De aceea, iată vin zile, zice Domnul, când în Raba, cetatea fiilor lui Amon, se va auzi strigăt de război, şi aceasta va fi prefăcută în movilă de dărâmături; cetăţile ei vor fi arse cu foc şi Israel va stăpâni pe cei ce-l stăpâneau, zice Domnul.
6. Dar după aceea voi întoarce din robie pe fiii lui Amon", zice Domnul.
22. Iată-l se înalţă, ca un vultur, şi zboară şi îşi întinde aripile sale deasupra Boţrei, şi inima războinicilor din Edom va fi în ziua aceea ca inima unei femei ce naşte".
26. Deci vor cădea tinerii lui pe uliţele lui şi toţi vor pieri în ziua aceea, zice Domnul Savaot.
Cap. 50
4. În zilele acelea şi în vremea aceea, zice Domnul, vor veni fiii lui Israel, şi împreună cu ei vor merge şi fiii lui Iuda şi, plângând, voi căuta pe Domnul Dumnezeul lor;
12. Mama voastră va fi în ruşine mare şi aceea care v-a născut va roşi. Iată, că ea va fi cea mai de, pe urmă dintre neamuri: un pustiu, un pământ uscat şi fără apă.
18. De aceea, aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Iată, Eu voi pedepsi pe regele Babilonului şi ţara lui, cum am pedepsit şi pe regele Asiriei,
20. În zilele acelea şi în vremea aceea se va căuta nedreptatea lui Israel, zice Domnul, şi nu se va afla, se vor căuta şi păcatele lui Iuda şi nu se vor găsi, căci voi ierta pe aceia pe care îi voi lăsa în viaţă.
30. De aceea vor cădea tinerii lui pe uliţele lui şi toţi oştenii lui vor fi pierduţi în ziua aceea, zice Domnul.
Cap. 51
12. Ridicaţi steagul împotriva zidurilor Babilonului, întăriţi paza, puneţi străjeri, întindeţi curse, căci Domnul a făcut un plan şi a împlinit ceea ce a rostit împotriva locuitorilor Babilonului.
35. Ocara mea şi carnea mea cea sfâşiată să fie asupra Babilonului", să zică ceea ce locuieşte în Sion - "şi sângele meu să fie asupra locuitorilor Caldeii", să zică Ierusalimul.
36. De aceea, aşa zice Domnul: "Iată Eu iau apărarea pricinii tale şi te voi răzbuna şi voi seca marea lui Şi canalele lui le voi usca.
47. De aceea iată vin zile când voi pedepsi pe idolii Babilonului şi toată ţara lui va fi ruşinată, toţi cei loviţi ai lui vor cădea în mijlocul lui.
Cap. 52
3. De aceea a venit mânia Domnului asupra Ierusalimului şi a lui Iuda până într-atât încât i-a lepădat de la faţa Sa, şi Sedechia a fost dat jos de regele Babilonului.